Istoria Satului Chirileni r. Ungheni

Atestat documentar la 7 iunie 1594

   Asezari omenesti pe aceste meleaguri au existat din cele mai vechi timpuri. Tezaurul de monede romane, gasite la Chirileni si studiate de savanti, marturiseste despre relatiile pe cure le-a avut populatia bastinasa cu cea din Imperiul Roman.

   Legenda spune, insa, ca mosia salului a apartinut candva lui Chirila al Ilenei. Satenii de aici, fiind razesi, aveau loturi de pamant si pe mosule satelor Bumbata, Fagadau, Petresti, Medeleni, Stolniceni si Busila. Pe mosia lui Chirila, cica, s-ar fi stramutat tarani din satele Danuteni (actualmente Ungheni), Marandeni, Buciumeni, Floresti, Slobozia si altele. Cind cineva era intrebat incotro tine calea, el raspundea: la Chirila al Ilenei. Cu timpul aceste nume s-au contopit, din ele rezultand toponimul Chirileni.

   Dar iata ce ne spune "Dictionarul statistic al Basarabiei" (Chisinau, 1923): "Satul este vechi si format in intregime din razesi moldoveni. Dupa documentele ce le au, satul exista din a doua jumatate a secolului XVIII. In 1864 s-a ridicat in piatra biserica Sfantul Neculae. Prima proprietareasa a satului a fost Chira, in 1860, de unde satul si-a luat numele. Regiune de colina, Dealuri; Britcaia, Soltoaia, valea Soltoaia, paraul Tulpan, inaltimea Chirileni. Latitudine 47 grade 2 minute, longitudine 25 grade 76 minute".Zamfir Arbore in "Dictionarul geografic al Basarabiei" (Bucuresti, 1904) completeaza informatia despre asezarea satului: "Chirileni, sat de razesi in jud. Balti, asezat in valea Soltoi". volosti Sculeni (p.57) "Soltoi - vale in jud. Balti. Incepe la poalele muntelui Magura, Lungimea 30 km pana la Prut. Aici sini asezate satele Ciolaceuca, Chirileni, Petresti si colonia germana Soltoi. Toate aceste sate se afla pe partea dreapta. In fundul vaii se afla 6 helestee mari si 5 mici" (p.204). "Soltoi, parau. Izvoraste de sub muntele Magura Unga s. Ciolaceuca si curge in fundul vaii Soltoi, se varsa in Vladnicul. Are o lungime de vreo 30 km dupa harta marelui stat major rus. Pe malurile sale sint asezate colonia germana Soltoi, satele Chirileni si Petresti". (Ibidem.)

   Nu ne indoim ca la Chirileni au existat proprietarii Chirila si maica-sa Ileana, apoi Chira. Numele satului putea proveni si de la Chirila si de la Chira. Dar "Dictionarul statistic..." se contrazice, spunand, pe de o parte, ca satul exista deja in a doua jumatate a veacului XVIII si, pe de alta parte, ca 1-a intemeiat Chira in 1860, adica in a doua jumatate a veacului XIX. Diferenta de un veac in ceea ce priveste intemeierea salului da de banuit si ne face sa cautam alte surse de informatie. Si gasim numele satului Chirileni intr-un document din 7 iunie 1594. il reproducem pastrand limba originalului:

"Noi Aron Voda bojiiu milostiiu gospodarii zemli Moldavsvoi. lata viind inaintea noastra si inaintea a lor nostri boiari mari si mici. sluga noastra Gheorghe Bolbocel din Chirileni din tinutul Esului, niau adus marturie de la multi oameni buni anume: Groze din Micesti si Lazor Bohletic din Bobletici si Chirica de acolo si Chirila din Condresti si Dinga ploscariu de acolo..., si Toader Carlan ot Dumbravita, precum iau vandut Beribace a lui ocina partea lui din satul Harcestii si din vii din satul Harcestii si cu pomatul de acolo, si din moara din Ichil drept 80 si 8 de taleri tataresti; precum arata marturie de la acei oameni buni. Noi incasi iam intarit casa aiba el a stapani acea ocina ace parte care este mai sus scrisa si nime altul sa nu sa amestece piste aceasta carte a domnii mele." (Gh.Ghibanescu. Surele si izvoade. Bucuresti, voi.XXII, 1934, pag. 109).

   Ina Turtureanu, originara din Chirileni, absolventa a facultatii de istorie, in prezent profesoara la scoala din Izvoare, raionul Falesti, a cercetat istoria salului natal si a scris o frumoasa teza de diploma. Ea citeaza mai multe documente in care se pomeneste satul Chirileni, se arata hotarele lui si ale megiesilor. Autoarea tezei de diploma citeaza un document din 17 iunie 1670 in care se arata ca Chirileni se afla in apropierea Buciumenior si Medelenilor si ca vechea seliste a salului se numea Nemisei.

   Denumirea Nemisei provine, fara indoiala, de la termenul nemesi, cu care in unele documente din sec. XVI erau atestati proprietarii proveniti din randurile boierimii, ramasi fara dregatorii, adica nu erau demnitari la curtea domneasca. (Din termenul maghiar nemes, "nobil".) Mai tarziu, in timpul dominatiei otomane, denumirea aceasta va fi inlocuita cu cea de mazil, termen de origine turca. (C. Cihodaru. Alexandru cel Bun. Chisinau,1990, p.76). Nemesii aveau obligatii militare si constituiau o categorie fiscala deosebita. De obicei, proveneau din randurile vitejilor boieriti de domn. Deci, cei care populau selistea Nemisei, erau din numarul vitejilor, osteni calare din oastea cea mica, proveniti din randurile curtenilor voievodali, boiernasilor si taranilor liberi, ridicati in rang pentru merite ostasesti si care au dat dovada de credinta fata de domn. Aceasta informatie are importanta, cred, pentru populatia mai multor sate din imprejurimile Chirilenilor, sate formate din oameni viteji, osteni curajosi.

   In 1706, Anlioh Constantin voievod intareste uric lui Razmerita Brahna, capitan de darabani, pentru a stapani satul Harmanesti, pe Prut. Se arata si hotarele acestuia: Tifuneni, lunca Prutului (sleau), Soltoaie, Valea Hamenitii, Chirileni, hotarul Seimenilor, drumul Sorocii, hotarul golaiestilor. (Catalogul documentelor moldovenesti din Directia arhivelor centrale. Bucurosii, 1975, vol.V, p.26, documentul.95.).

   În octombrie 1809, din porunca Divanului Moldovei, se face hotărnicirea moşiei Medelenilor. Pe locurile care au provocat conflicte între vecini s-au pus pietre de hotar. "Iar la capul Medele­nilor acel dinspre miază noapte, şi dinspre moşiile Chirileni şi Buciumeni..., născând pricină la acest cap pietre hotară acum nu s-au pus", suria Dumitru Meleghi, vornic de poarta, care a făcut hotărnicirea, la 18 noiembrie 1809, adăugând: "răzăşii di Chirileni şi Buciumeni au stătut pricina". Ei nu acceptau cererea vechilului de Medeleni de a corecta hotarul moşiei respective dinspre Valea Socii întocmai ca şi hotarul moşiei Roşieci. Ba au mai zis ca şi capătul acestei moşii "nu s-ar cade a merge pară în Valea Socii, ci numai para într-alia vale, mai spre Prut, pe care o numesc Valea Cânepii". ( Boga L.T. Documente basarabene. Chişinău, 1938. voi.XXI, p.263.).

   În a doua jumătate a veacului XVIII şi începutul veacului XIX, în Moldova existau multe sate de răzeşi. Răzeşi erau denumiţi în evul mediu ţăranii liberi, organizaţi în obşti, stăpânind în comun moşia salului lor, dar lucrând deosebit, pe familii, loturi le agricole. Pădurea, islazul, fâneaţa, iazul erau folosite în comun. (Iurie Zavadschi. Dicţionarele istorie medie a Moldovei. Chişinău, 1995, pag.142.). Termenul "răzeş" a fost luat de către descălecătorii trecuţi în Moldova din limba latina folosita în cancelariile din Transilvania şi Maramureş. Acolo termenul latin hearedes - "moştenitori" se folosea curent. Era pronunţat hearedes de dregătorii maghiari. De aici, în limba română s-a ajuns la eredes si apoi la răzeş. Răzeşii existau în Moldova de pe timpul lui Alexandru cel Bun, dar nu ca o categorie sociala aparte. Răzeşii, ca pătura socială deosebită, se formează pe parcursul secolului XVIII, înglobând în sânul ei proprietarii mărunţi, cunoscuţi sub denumirea de mazili, slujitorii de diferite categorii, proprietarii mărunţi cu obligaţii militare, cum erau curtenii, călăraşii, hânsarii şi darabanii, şi ţăranii din şalele domneşti, câte mai rămăseseră nedonate. (C. Cihodoru, op. cit. pag. 79-80.).

   Există o lucrare specială consacrată statisticii răzeşilor, inclusiv a celor din Basarabia. Dar autorul ei, P. Poni, nu ne oferă vreo informaţie privind răzeşii din Chirileni.

   Conform harţii topografice din 1832, salul era alcătuit din doua mahalale: una a boierilor, adică a răzeşilor, şi alta a ţăranilor dependenţi care trăiau în mahalaua Ţigăi. În 1833 a bântuit holera, o parte din populaţie a părăsit satul, plecând pe alta moşie şi întemeind satul Chirileni din raionul Sîngerei de astăzi. (Ina Turtureanu. teza de dipiomă. pag.18.).

   În 1834 a apărut "Regulamentul cu privire la ţăranii dependenţi sau la proprietarii de pământ Liberi din regiunea Basarabiei". Conform Regulamentului, ţăranii dependenţi erau Irecuţi în categoria cetăţenilor liberi de la sate. Moşierul şi ţăranul trebuiau să încheie între ei un contract benevol pe un termen de la 3 până la 20 ani. Contractul urma sa stipuleze condiţiile de folosire de către ţăranii dependenţi a pământului moşieresc. Dar o seamă de moşieri puneau condiţii foarte grele şi ţăranii nu le puteau onora. La 29 februarie 1836, şeful zemstvei judeţului Iaşi (centrul la Bălţi) îi raporta lui P. Feodorov, guvernatorul Basarabiei, că ţăranii din Chirileni au încheiat un contract benevol cu proprietarul (ANRM, înv, 1. dosar 201L filele 467-470.).

   Treptat creşte numărul populaţiei satului. In 1854 erau 46 gospodarii cu 149 bărbaţi şi 189 femei, în 1859 - 90 gospodarii cu 206 bărbaţi şi 215 femei. (Spiski naselionnîh mest Rossiiskoi imperii. Bessarabskaia oblasti. Sankt-Petersburg, 1861, p.110.). În 1867 comitetul de statistică al regiunii Basarabia a publicat registrul proprietăţilor funciare la data de 1 ianuarie 1865. Satul Chirileni este pomenit de trei ori: Chirilenii răzeşilor- 1406 desetine; Chirilenii, loc necultivat al moşierului Buznea - 394 desetine; Chirilenii, teren necultivat al urmaşilor moşierului Vartic.

   La 24 februarie 1861, răzeşii mai înstăriţi din Chirileni vând unor ţărani din satele vecine Petreşti şi Floreşti 36 fălci de pământ.

   Reforma ţărăneasca în Basarabia s-a înfăptuit mult mai târziu decât în celelalte regiuni ale imperiului. La 14 iulie 1868, consiliul de stat a aprobat "Regulamentul cu privire la înzestrarea cu pământ a ţăranilor din regiunea Basarabia". Moşierii erau obligaţi să dea ţăranilor dependenţi în folosinţă permanentă, pentru prestaţiile stabilite, anumite loturi de pământ. Pământul se transmitea în folosinţă familiilor, cu drept de moştenire. Dar moşierii au ştiut să efectueze reforma ţărănească în folosul lor.

   Cu toate acestea, satul Chirileni creşte. Din lucrarea lui A.N. Egunov ("Bessarabskaia gubernia v 1870-1875 godah. Pereceni naselionnîh mest".(Chişinău, 1879 pag.60.) aflăm ca în satul Chirileni, din 1870 până în 1875, numărul caselor a crescut de la 111 până la 123, numărul bărbaţilor - de la 208 până la 275, cel al femeilor - de la 214 până la 289. Sporeşte şi potenţialul economic al satului. Numărul cailor a crescut de la 60 până la 198, al vilelor mari - de la 200 până la 545, al oilor şi caprelor - de la 535 până la 1600.

   Dicţionarul geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore arată ca satul Chirileni era populat de 1090 oameni, dispunea de 610 vile mari, avea vii şi grădini. În 1915 în sat erau 130 gospodarii, 2000 de oameni. Gospodarii aveau 198 cai, 545 vite mari, 1600 oi.

   Multe au avui de suferit chirilenenii în anii primului război mondial. La 25 martie 1916 au fost luaţi de la vatră circa 50 de bărbaţi: Oboroc, Iavorschi, Bobu, Andronic, Bîrca, Semeniuc, Budu, Moruz, Cojocaru, Mahu, Rusu, Marcu ş.a. Au fost rechiziţionate o parte din vitele de tracţiune, ceea ce a condus la micşorarea suprafeţelor însămânţate. (Ina Turtureanu, teză de diplomă, p.27.).

   Unul din evenimentele cele mai importante a fost deschiderea şcolii parohiale, în 1885, în care, sub îndrumarea preotului Ion Groapă, învăţau 12 copii. In 1889 se întemeiază şcoala de stat sau ministerială, cuini se spunea în documentele timpului. La sesiunea XXXIX ordinara a zemstvei guberniale s-a abordai chestiunea cu privire la introducerea învăţământului general în ţinut. Alunei, în 1905, s-a întreprins o activitate de înregistrare a şcolilor existente şi de proiectare a reţelei de şcoli. Din documentul respectiv aflăm că la Chirileni erau 97 copii de vârstă şcolară şi un învăţător. Autorii documentului propuneau să se construiască o şcoala pentru 69 locuri, cu 2 complete de clasă şi 2 învăţători. (Şcolinaia seti s kratkim obrozom nacialinogo obrazovania, Chişinău, 1907, p.75.). La sesiunea 49 a zemstvei judeţului Bălţi s-a raportat despre încheierea lucrărilor de construcţie, în 1913, a 3 şcoli din judeţ, inclusiv a celei din Chirileni. Pentru construcţia ei s-au cheltuit circa 6000 ruble. S-a aprobat atunci şi devizul ele cheltuieli pentru întreţinerea şcolilor de zemstvă în anul următor. Celei din Chirileni îi reveneau 679 ruble 35 kopeici, inclusiv: salariul învăţătorului - 360 ruble, învăţătorului de religie - 30 ruble, pentru necesităţi gospodăreşti - 200 ruble, pentru materialele didactice - 12 ruble 18 kopeici şi pentru organizarea bibliotecii -66 ruble 17 kopeici.

   Dicţionarul statistic al Basarabiei (Chişinău, 1923) informează ca în 1864 s-a ridicat în piatră biserica Sf. Nicolae. Din jurnalele congresului deputaţilor Eparhiei Chişinăului, care a avut loc la 28 noiembrie 1908, deducem că parohia Chirileni era cam strâmtorată în mijloace. De aceea congresul a hotărât să i se dea din cazna 400 ruble. Dicţionarul atestă în sat 220 case, 220 menaje, 1108 locuitori, o cooperativă de consum, întemeiată în 1918, o cooperativă agricolă cu denumirea "Plugul", o moară de aburi, o şcoală primară mixta, o poştă rurală. Primăria se afla la Petreşti, iar Chirilenii aveau un delegat al satului (staroste).

   Unirea Basarabiei cu România în 1918 a condus la unele schimbări economice şi sociale în viaţa satului basarabean.

   În 1918-1924 s-a desfăşurat reforma agrară, iniţiată de "Sfatul Ţarii", s-a procedat la exproprierea moşiilor boiereşti şi mănăstireşti şi împroprietărirea ţăranilor. In judeţul Bălţi au fost expropriate 513 moşii. O mare parte din pământurile moşierilor Vartic şi Gafenceasa au fost repartizate ţăranilor din Chirileni. Locuitori ai satului 107 la număr au primit 373 hectare 8600 metri pătraţi de pământ. (A. Cardaş. Aspecte din reforma agrară basarabeană. Chişinău 1924.).

   În 1923-24 satul Chirileni se afla în plasa Făleşti, avea 786 locuitori. Primar era Nicolae Moruz, învăţător - Vasile Chicerman, preot-paroh - Nicolae Secrieru. Erau şi 2 cârciumari: Brotmann S. şi Pătraşcu Antip. O moara cu motor, aparţinea lui Mihail Rusu. Proprietarul moşiei, Teodor Vartic, stăpânea 100 hectare de pământ. (Anuarul .."SOCEC" al României Mari 1923-1924. Bucureşti, 1924).

   Conform Anuarului învăţământului primar pe anul 1933, la Chirileni erau 379 copii de vârstă şcolară, dar în cataloagele şcolii primare erau înscrişi doar 203. învăţători erau Mihai Secrieru, Vasile Chicerman, Eugenia Secrieru şi Alexandru Drozdov. Vasile Chicerman era venit din s. Duşmani (astăzi raionul Glodeni) a fost director al şcolii, căsătorit cu Anastasia Vîrlan din Chirileni. Alexandru Drozdov, originar din târgul Corneşti, s-a căsătorit cu Măria Ţăruş. în casa lor de peste drum de şcoală învăţau elevii clasei întâi. Secrieru Nicolae, preotul, preda religia, Secrieru Eugenia a predat geografia, iar soţul ei, Secrieru Mihail, după plecarea lui Vasile Chicerman, a fost ales director al şcolii.

   Până la 1940 primăria satului se afla în casa lui Serghei Bacalu. Primul primar după Unire a fost ales Iosif Bortă, succedat de Tudor Blanaru, Petru Doina, Ion Mahu, Vasile Trofim, Calestru Vîrlan. Dar iată ca Basarabia a fost reanexată la Rusia sovietica. Noua putere i-a înşfăcat pe toţi aceşti gospodari de viţă şi în 1941 i-a dus în Siberia. A scăpat numai Iosif Borta, dar a fost nevoit să umble fugar prin sate şi păduri. Iar cei deportaţi nu au mai revenit la baştină.

   La 22 iunie 1941 satul Chirileni fu trezit de primele bubuituri de tunuri. Vorbeau gurile războiului al doilea mondial. În 1941 şi în 1944 o mare parte din bărbaţii satului, vreo 200 la număr, au fost luaţi pe front. Majoritatea au fost decoraţi cu ordine şi medalii pentru vitejie pe câmpul de lupta. Ion Oboroc, Mihail Vîrlan şi Tudor Semeniuc, bunăoară, au luptat din primele zile până la ultimele zile de război şi au avut norocul sa revină acasă, fiind decoraţi cu cele mai înalte ordine. Nicolae al lui Gheorghe Rotaru, însă, a căzut pe câmpul de luptă la 3 mai 1945, doar cu câteva zile înainte de Biruinţă. Şi a fost înmormântat undeva în Polonia. În pământ străin au rămas sa zacă 42 din cei mai buni fii ai satului. Iată numele lor:

   Bortă Ilie Avacum, Budu Constantin Ion, Bortă Ion Vasile, Balmuş Ion Petru, Vladei Ion Calistru, Vultur Nicolae Nicolae, Vetrici Miron Dimitrie, Vetrici Lavrentie Ştefan, VIadei Ion Simion, Vetrici Gheorghe Vasile, Grier Andrei Nicolai, Doina Ion Vasile, Duminică Agapie Feodor, Zaharciuc Feodor Gheorghe, Chilaru Condrat Ion, Livădari Vasile Vasile, Marcu Gavril Zahar, Muduc Leon Constantin, Mahu Pavel Haralampie, Mahu Elisei Grigore, Muduc Ion Afanasie, Moruz Gheorghe Ion, Mahu Ilie Ion, Mahu Vasile Dionis, Oboroc Gheorghe Vasile, Pîntescu Chiril Filaret, Pulbere Ion Vladimir, Pădure Afanasie Emanuil, Rusu Afanasie Mihail, Rotaru Petru Agapie, Rusu Dumitru Mihail, Rotaru Nicolae Gheorghe, Siminiuc Ion Pavel, Stoica Ilie Pavel, Siminiuc Nicolae Feodor, Soroceanu Gheorghe Ion, Strungaru Adrian Leonid, Soroceanu Nicolae Ion, Ţăruş Dumitru Ion, Vîrlan Dumitru Mihail, Iavorschi Gheorghe Efim, Iavorschi Ion Efim.

   Şi în luptele pentru satul Chirileni, la finele lui martie 1944, şi-au dat viata 50 de ostaşi şi ofiţeri, născuţi pe alte meleaguri. Numele lor, asemeni numelor celor 42 de fii ai Chirilenilor, sînt săpate în piatra monumentului "Mama îndurerată" de lângă sediul cârmuirii cooperativei agricole.

   Au urmat seceta nemiloasă şi foametea crâncenă. Activiştii puterii sovietice luau şi ultima bucăţica de pâine de la gura copiilor, se făceau luntre şi punte pentru a îndeplini planurile colectărilor de stat. Dar partidul comunist şi guvernul stalinist pregăteau o altă năpastă pe capul ţăranilor din Moldova.

    La 30 august 1947, biroul comitetului central al partidului comunist (al bolşevicilor) din Moldova a adoptat hotărârea cu privire la evidenţierea gospodăriilor chiabureşti şi impunerea lor. Era vorba de aplicarea unor impozite excesiv de mari. Iar în 1949 autorităţile au recurs la deportarea celor mai buni gospodari din sate. Iată şi numele chirilenenilor deportaţi de sovietici în anii 1941, 1945-1949:

   Stîrcu Elena G. cu 4 copii, Patraşcu Tudor Vasile - cu soţia, Patraşcu Zinovia Nicolae, Bortă Alexei Vasile, Pulbere Măria Petru, Trofim Vasile G., Semeniuc Vasile St., Vîrlan Condrat Ion, Daniliuc Haritina Luca, Semeniuc Terinte Ştefan, Vîrlan Calestru Ion, Doina Ecaterina, Rusu Gheorghe Tudor. (Informaţia primăriei Chirileni).

   Spre sfârşitul anului 1949, la Chirileni se organizează colhozul . Colhozul din Chirileni se numea "1 Mai" , ulterior s-a unit cu "Leninski komsomol" din Buşila. Datorită unei economii puternice, colhozul a construit ferme, făţări mecanizate, uscătorii de tutun, şcoli şi grădiniţe în ambele sate, o casă de cultură pentru 450 locuri la Chirileni, un club la Buşila, magazine pentru toate tipurile de mărfuri, drumuri asfaltate, o moară, o tabără pentru odihna elevilor, bai, case pentru specialişti, un ambulatoriu, alte obiective de producţie şi de menire social - culturală.

   Da, acestea sînt autografele lăsate Ia Chirileni de Nicolae Scutaru. Munca lui a fost apreciată cu 2 ordine Lenin şi ordinul Drapelul Roşu de Munca. Şi colhozul în ansamblu a fost decorat cu ordinul Drapelul Roşu de Muncă, şi 40 de colhoznici s-au învrednicit de înaltele decoraţii de atunci. Nicolae Scutaru a fost şi membru al Comitetului sovietic de apărare a păcii. 47 de ani a condus el gospodăria din Chirileni şi Buşila. E un termen-record pentru un preşedinte de gospodărie agricola colectiva.

   În 1995 a fost instituită cooperativa „Fragoria”. Colhoznicii au fost împroprietăriţi cu pămînt.